Nichita Stănescu
Poem
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
duminică, 31 octombrie 2010
Aş vrea să-i spun ei (Ciprian Crişan)
Ciprian Crişan
Aş vrea să-i spun ei
Aş vrea să-i spun ei
Aş vrea să-i spun ei, dar nu ştiu dacă m-ar auzi,
Aş vrea să-ţi scriu ţie, dar nu ştiu dacă m-ai înţelege…
Mă simt confuz, mă simt slăbit,
Mă simt blamabil şi direct responsabil
Pentru declanşarea unei avalanşe
Pe care, cu siguranţă, n-am s-o pot controla.
Aş vrea s-o sculptez, dar nu-i cunosc materialul,
Aş vrea să ţi-o descriu, dar nu-ţi cunosc cuvântul…
Mă simt învins, mă simt învingător,
Mă simt provocat şi direct implicat
În declanşarea unui război nuclear
Alarmant pentru mine, pustiitor pentru ea.
Aş vrea s-o ating
Aş vrea s-o simt
Aş vrea s-o alint
Aş vrea să-i cânt
Aş vrea s-o încânt
Aş vrea să-i spun ei
Cât o iubesc!
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Tristeţea în stare pură (Ciprian Crişan)
Tristeţea în stare pură
De ce ar trebui să fie negru un adevărat motiv de doliu, de tristeţe profundă? De ce ar trebui să împodobim tristeţea în negru? O fată m-a întrebat de curând, văzându-mă îmbrăcat în negru, dacă sunt cu adevărat trist? Recunosc că am rămas puţin surprins şi, pentru câteva secunde, chiar blocat la auzul acestei întrebări. Nu mă aşteptam de la o fetişcană nurlie la o asemenea curiozitate existenţial-psihologică… Exagerez! Poate nu a fost decât o simplă curiozitate adolescentină şi atât. Eu am tălmăcit-o altfel. Dar oricare ar fi fost sensul, întrebarea mi-a rămas pe retină la fel ca bliţul unui aparat de fotografiat clasic, la fel ca un flash care te zăpăceşte câteva secunde în momentul în care încerci să zâmbeşti forţat fotografului.
Sincer, nici nu mai ştiu ce i-am răspuns tinerei, nici nu mai contează de altfel, contează doar ce am încercat să-mi răspund mie. De fapt răspunsul pe care mi l-am dat a fost o succesiune de întrebări nesfârşite, obositoare şi probabil suficient de inutile. Evident am întors tristeţea, acest proces afectiv extrem de complex, pe toate feţele psihologice şi filosofice, dar tot degeaba… Nu sunt dumerit sau poate nici nu vreau să fiu. De un lucru sunt sigur: Tristeţea e un cuvânt care mă fascinează atunci când îl studiez în tot felul de dicţionare de specialitate, atunci când îl văd pe feţele celor care-mi vin la cabinet sau atunci când îl simt pe propria piele.
Când studiezi o plantă sau un animal, te duci de obicei în mediul său natural. Când vrei să înveţi a face o ciulama de pui te duci frumos în bucătărie şi te apuci să faci experimente pe biata cratiţă. Atunci când vrei să înţelegi ce e democraţia, „călătoreşti” de la Atena lui Pericle, până la Paris, Londra sau Washington. Dar când vrei să înţelegi TRISTEŢEA în stare pură ce faci? Un răspuns pripit şi superficial ar suna cam aşa: Tristeţea nu se înţelege, ci se simte! E o variantă de răspuns şi aceasta…Dar un răspuns mai profund cum ar suna?
vineri, 22 octombrie 2010
luni, 18 octombrie 2010
duminică, 17 octombrie 2010
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Altă matematică (Nichita Stănescu)
Nichita Stănescu
Altă matematică
Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.
Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...
Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...
Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!
Altă matematică
Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.
Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...
Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...
Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Dezamăgiri... (I) (Ciprian Crisan)
Ciprian Crisan
Dezamăgiri... (I)
Dezamăgit de soartă
Dezamăgit de stele
Dezamăgit de râuri
Dezamăgit de ploi…
Dezamăgit de viaţă
Dezamăgit de vrere
Dezamăgit de flamă
Dezamăgit de noi…
Dezamăgit de negru
Dezamăgit de moarte
Dezamăgit de cruce
Dezamăgit de voi…
Dezamăgit de prieteni
Dezamăgit de lume
Dezamăgit de zâne
Dezamăgit de nori...
Dezamăgit de frunze
Dezamăgit de paltini
Dezamăgit de lacrimi
Dezamăgit de sori...
Dezamăgit de şanse
Dezamăgit de astre
Dezamăgit de basme
Dezamăgit de tot…
Dezamăgit de bine
Dezamăgit de tine
Dezamăgit de sine
Dezamăgit de rău...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)